Cine se îndoieşte, oare, că cea mai plăcută şi mai firească activitate
pentru copiii noştri este joaca? Oricât de primitivă sau de sofisticată
este societatea în care cresc, joaca înseamnă mişcare, explorare,
comunicare, socializare, observaţie şi imitaţie, exerciţiu şi
învăţare, dar mai ales bucurie şi plăcere. Este calea prin care copiii
noştri descoperă lumea, o cercetează, o prelucrează şi o transformă în
experienţă personală.
Jocul le dezvoltă copiilor abilităţile, imaginaţia, inventivitatea,
gândirea, le stimulează iniţiativa, spiritul de observaţie, le
modelează personalitatea. Se pot juca cu cele mai sofisticate jucării
sau doar cu propriile degete, dar specialiştii evidenţiază rolul pe care
jucăriile îl au în dezvoltarea lor fizică şi psihică, în
descoperirea de sine, în construirea încrederii şi aprecierii de sine.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu